• Bani
  • probleme
  • puterea
  • veverita
  • semne de primavara
  • acord
  • a fost distrusa o tara
  • viata ca o scena
  • Romania pe "roti dintate"
  • blocaje
  • ochi
  • dragoste
  • asigurat_neasigurat
  • cand iubesti
  • curaj
  • zidurile_barierele
  • te poti simti singur ...

Ce suntem dispusi sa facem? sau Ce suntem dispusi sa vindem?

Ce suntem dispusi sa facem? sau Ce suntem dispusi sa vindem?

Oamenii trebuie sa fie preocupati de lucruri simple, sa-si caute toata ziua hrana, de exemplu, sau sa caute toata ziua bunuri cu pretul cel mai mic, sau sa fie toata ziua ingrijorati de hrana sanatoasa, apoi de celelalte: fotbalul, Elodia, Basescu etc. Oamenii nu trebuie sa aiba timp sa se adune ca sa discute probleme serioase. Nu de altceva dar sa nu se intample cum s-a intamplat in 1989, atunci cand Ceausescu a adunat oamenii care l-au executat. Nu trebuie sa existe adunari mari. Manifestatiile trebuie aprobate pentru a putea fi controlate, culmea, tot de niste amarati de bugetari, jandarmii si politistii. Ce exemplu mai bun de invrajbire, de manipulare mai e necesar? Nefericitii copii ai celor pe care ii reprima.

Ce bine ca s-au defiintat marile uzine care aveau mii de angajati! Acum o mana de oameni lucreaza fiecare pe calculatorul lui, nu se vad si nu se aud, chiar daca se intalnesc. Frica de pierderea locului de munca ii instraineaza pe toti angajatii. Frica de Securitate a fost inlocuita de frica de a muri de foame. O frica mult mai substantiala, mai directa. Securitatea venea nu venea, foamea vine sigur. Nimic nou sub soare. Metoda se aplica de sute, mii de ani. Frica de autoritate, de bat si frica de foame. Instrumentele perfecte, infailibile, ancestrale. Apoi se completeaza cu viciile de caracter si de educatie, care sunt si ele educate prin mass media. Oamenii trebuie facuti sa vrea cat mai mult si pentru aceasta trebuie sa aiba scuze pentru comportamentul lor imoral. Scuzele sunt furnizate prin mass media. Nu e nimic condamnabil in a fi lacom, mincinos, ticalos atata timp cat prin mass media se prezinta o multime de modele de felul acesta. Asa e de dorit sa fie oamenii. Sa se sfasie intre ei, eventual, dar sa fie ascultatori cu cei care tin batul. Omul intre oameni, ca lupul intre oameni. Asa cum sunt leii la circ. Dresati, docilizati, loializati, devotati, obedienti. Bineinteles ca nu toti! Unii, dintre noi vor argumenta ca acesta este felul lor de a se impotrivi sistemului din interior! Ce fel de impotrivire e aceea in care faci tot ce iti cere stapanul? Altii vor spune ca nu au incotro, trebuie sa traiasca. Acestia ar trebui sa fie atenti la ce se intampla si in alte tari unde oameni cu aceleasi necesitati lupta pentru demnitate. Noi nu am inteles, sau poate am uitat, ca pentru a beneficia de ceva trebuie sa lupti pentru acel ceva. Pentru noi, invataturile vechi ale istoriei noastre nu mai au nici un sens: Tudor Vladimirescu 1821, Flamanzi 1907, Grivita 1933. Altfel am intelege ca „Unirea face puterea”. Ca cei care conduc trebuie fortati sa ne asculte. Ca legile trebuie sa reflecte necesitatile populatiei si nu ale clicii politice care se tot ruleaza la putere. Ce s-a intamplat in ultimul an ar trebui sa fie argumentul suprem ca nu avem a mai astepta ceva bun de la politicieni. Insa politicienii nu au uitat istoria. Discursurile politicienilor ascund, in fapt, dispretul pentru votanti dar in acelasi timp si frica de acestia. Frica ca nu cumva acestia sa reuseasca sa se trezeasca, sa se mobilizeze, sa se uneasca si sa ia ei batul din mana politicienilor. Asta e frica lor cea mare. La fel de ancestrala, de coplesitoare. Cu oase aruncate, cu batul, cu mita electorala cu vorbe si zambete mieroase si mincinoase nu urmaresc decat pacalirea noastra. Ca morcovul din fata magarului la care acesta nu ajunge niciodata oricat ar merge, oricate conditii ar indeplini.

Austeritatea ca instrument de docilizare, de reprimare a libertatii si demnitatii
Oamenii trebuie sa plateasca pentru orice. Se inventeaza cat mai multe taxe si impozite, se taie salariile si pensiile iar veniturile sunt la cheremul politicienilor, ajung in buzunarele lor. Oamenii platesc si strang cureaua. Sunt disciplinati. Isi rup de la gura numai ca sa plateasca taxele si impozitele. Ce priveliste frumoasa cu cozile de platitori disciplinati, tacuti si infometati, le umple sufletul de mandrie domnilor politicieni. Mandrie pentru cat sunt de abili in a imbeciliza un numar asa de mare de oameni. Cum sa nu ti se umfle pieptul si sa-ti intareasca vocea. Cum sa nu ai sentimentul intangibilitatii si atotputerniciei in fata neputinciosilor amarati care nu mai reusesc sa se ridice de sub avalansa, noianul de inovatii fiscale. Resursa inepuizabila, disponibila, la discretie, muta si inerta. Asta se doreste prin austeritate, prin justitie si prin politie, prin droguri, dezmat, spectacole, regionalizare, monarhizare si mass media. Cumintirea populatiei prin privarea de resursele de subzistenta de baza, prin desfiintarea locurilor de munca, reducerea veniturilor, reducerea proprietatilor populatiei. Populatia trebuie sa fie cat mai saraca pentru a fi cat mai cuminte si mai harnica. Trebuie incurajat entuziasmul de a munci, de a sluji, de a duce o povara din greu. Acesta este un alt cuvant cheie: din greu.

De cand e lumea si pamantul, de cand a aparut proprietatea privata, cineva a incercat sa aiba mai mult decat altul. Muncim la fel dar castigam diferit. Asta e regula. Deci, cel care castiga mai putin munceste pentru cel care castiga mai mult, pierde din munca lui in beneficiul celui care castiga mai mult. Asa merge lumea. Cel care castiga mai mult va incerca sa castige si mai mult facand in asa fel ca cel care munceste pentru el sa castige din ce in ce mai putin. Vreti sa castigati mai mult, munciti mai mult (pentru noi, pentru ca oricat a-ti munci, grosul muncii voastre va ajunge la noi!) sau fura munca altuia, a amaratului de langa tine, fa ca mine. Ce este frumos in zilele noastre este faptul ca nu trebuie sa existe neaparat o legatura directa intre cel care castiga si cel care pierde. La inceput existau arendasii, vechilii, apoi au aparut administratorii. Acum cel mai bun instrument sunt politicienii, pe care ni-i alegem singuri, chipurile. Cum vi-i alegeti asa ii aveti, ni se sugereaza.

Dupa 50 de ani de comunism vibrant, entuziast si fierbinte, noi romanii ne-am luat o binemeritata pauza de activism social si economic. Satui de adunari de partid, sedinte, mintinguri de 1 mai muncitoresc, ziua eroilor, ziua insurectiei nationale antifasciste si antiimperialiste, ziua partidului comunist, plenare, congrese, defilari, daciade, cantari, spectacole omagiale si altele asemenea am intrat in pauza, considerand ca ne ajunge si ca pentru viitor e treaba politicienilor sa faca politica, adica sa guverneze tara si sa aiba grija ca poporul sa o duca bine, sa aiba locuri de munca, leafa, case, mancare etc. Nu ne-am debarasat de reflexele vechii epocii, de „Noi muncim, nu gandim”, cand partidul unic hotara si nimeni nu i se putea impotrivi pentru ca risca sa-si piarda si libertatea poate chiar si viata. La noi revolta si impotrivirea sunt privite in termeni extremi, de „ori da, ori ba”, ori ii omoram ori nu facem nimic, intre cei doi termeni nu exista nimic, nu exista cale de mijloc, nu exista cale de negociere. La noi paharul se goleste intotdeauna brusc si complet. Cand se goleste.

Dintre cei care au inteles sensul schimbarii din 1989 o mare parte au ales drumul strainatatii. Si-au dat seama ce va sa urmeze. Dintre cei care au ramas, unii sunt cei care s-au descurcat si inainte de 1989 iar unii sunt cei cu nervii extraordinar de grosi, cei al caror pahar se umple o data la 50 – 100 de ani. Cotidian, aparem ca o masa amorfa si pasiva, aparent incapabila de reactie. Nu reactia aceea extrema, exploziva, ci reactia normala, regulatoare, necesara unui proces pentru a nu evolua haotic, necesara societatii pentru a nu permite extremismele, exagerarile, pentru a fixa niste limite acceptabile si acceptate. Un alt reflex ramas este cel al vorbei goale, al luarilor de cuvant care nu spun si nu produc nimic, al indemnurilor tovarasesti, al demagogiei, al infierarii proletare, al chibitarii. Cu totii am devenit experti in orice si mai ales in a comenta, a critica si a nu ne implica. Bineinteles cei mai mari experti, analisti, consilieri etc. sunt cei care nu se pricep sa si faca lucrurile pe care le explica. Cu totii dam sfaturi, ii invatam pe altii ceva ce noi nu am stiut niciodata. Multi cu mapa, putini cu sapa. Noi lasam totul sa se desfasoare si apoi comentam. Suntem niste spectatori foarte priceputi. Nu facem nimic, nu miscam un deget pentru ca apoi sa ne revoltam “de salon”, cat de nemernici si ticalosi sunt cei pe care tot noi i-am ales si care nu ne-au citit telepatic gandurile, nu ne cunosc dorintele noastre cele mai ascunse, sau nu au inteles ca trebuie sa ne fie recunoscatori pentru ca i-am ales. Asteptam sa se intample toate acestea, de la sine, fara sa ne batem noi capul cu lucrurile acestea atat de neinsemnate, pentru ca altfel acum se face suta de ani si ne enervam, ne revoltam si dam cu ei de pamant! Ne lamentam ca lucrurile nu merg bine dar nu facem nimic pentru aceasta. Lasam sa se falimenteze uzinele, fabricile, orasele, tara pentru ca apoi sa deplangem faptul ca in doua decenii si ceva cei alesi de noi si-au batut joc de tara fara ca noi sa reactionam.

Pana la cel de-al doilea razboi mondial razboiul se declara, se luptau combatantii, se declara invingatorul si invinsul, dupa care invingatorul isi lua in primire cucerirea, prada. Noi ne-am cucerit libertatea in 1989 (Dupa Emil Cioran libertatea de a muri de foame. Cat de multa dreptate a avut abia acum constatam, dupa douazeci de ani, asa cum a prezis vestitul oracol de la Damaroaia. Oare de unde stia??) si drept recompensa ne-am distrus singuri tot ceea ce construiseram in anteriorii 50 de ani. (Si sirienii isi distrug singuri tara acum, cei drept cu acelasi ajutor substantial). Suntem ca dupa un bombardament masiv si sustinut. Din producatori, am devenit piata de desfacere, adica cumparam ce produc altii, banii nostri merg sa sustina economiile din alte tari. Dar macar suntem integrati in UE si NATO. Avem garantii de securitate. Intrebarea este, impotriva cui? Lupul a devenit paznic la oi si hotul striga hotii. Acum deja procesul trece la alt nivel de actiune. Ce a fost de furat s-a cam terminat de furat. Se pun in discutie problemele cele mai importante pentru o natiune. Se joaca viitorul acestei natiuni. Nu numai al natiunii noastre, e adevarat, dar pentru noi viitorul nostru conteaza. Cei uniti si puternici vor supravietui. Cei care se considera conducatorii lumii pun in discutie viitorul celor considerati slabi, care nu merita sa existe, care nu merita sa stapaneasca o tara, considerati neputinciosi, incapabili sa se guverneze, desi nu sunt lasati sa se guverneze, pentru ca tocmai lucrul acesta trebuie sa li se demonstreze. Deja obiectivul razboiului devine clar pentru toata lumea. Lucrurile se precipita, nerabdarea de a pune mana definitiv pe prada e mare. Incurca lucrurile masa compacta de locuitori de o anumita nationalitate. Trebuie gasite solutii pentru a-i faramita, raspandi, imprastia, goni, pentru a lua tot ce a mai ramas. Divide et impera. Pana acum cozile de topor si-au jucat rolul exemplar. Si noi le-am facut jocul. La fel de exemplar. Cu naivitate, inocenta si candoare am crezut si credem in toate povestile care ne promit o viata mai buna dupa o integrare in ceva, NATO, UE, FMI, BM etc. Ne promit accesul la standardul lor de viata, adica egalitatea. Sfanta naivitate. Ca si cum invingatorul ar imparti cu invinsul. Am platit „victoria” din 1989 cam cat am platit victoria din al doilea razboi mondial. Si nu s-a terminat. Urmeaza impartirea finala. Regionalizarea urmata de deposedarea totala a romanilor de bogatiile uriase ale teritoriului pe care locuiesc si la care jinduiesc dusmanii mari si mici de mai demult sau mai recenti, mai ales in timpurile acestea de criza: ape, paduri, teren fertil, iesire la mare, subsolul gemand de bogatii – petrol, gaze, aur, argint, metale rare etc. Dusmanii ne dau roata ca niste lupi flamanzi gata sa muste din fiinta slabita si incapabila sa se mai apere. Organismul nostru este slabit de organismele straine, microbii care o ataca din interior. Sistemul nostru imunitar este slabit. Dar am demonstrat in atatea randuri ca suntem capabili sa renastem, sa facem sfortarea necesara salvarii, supravietuirii in fata atacurilor nimicitoare, din afara si din interior. Pe timpuri, stramosii au aparat cu arma in mana mosia. Acum armele dusmanului sunt mai diverse si mai perverse iar cea mai puternica dintre ele este banul. Toti tradatorii, cozile de topor, functionarii corupti, hotii de toate categoriile, nu urmaresc altceva decat imbogatirea. Oare ne vom vinde viitorul pe o mana de arginti? Ce suntem dispusi sa vindem pentru a o duce un pic mai bine?

De fapt a cui e tara? A cui mai este tara integrata si spoliata? Ce este tara? De ce si/sau de cine ar trebui sa o aparam? Pe timpuri taranii mureau in razboi pentru a primi o bucata de pamant, dar cel mai mult se imbogateau cei care stateau acasa, cei deja bogati. Tudor Vladimirescu considera ca Patria este norodul iar nu tagma jefuitorilor!

Dupa primul razboi mondial am facut Romania Mare, dupa al doilea ne-am recapatat Transilvania, dar am pierdut Moldova de pestre Prut, Herta si Bucovina. Apoi comunistii au confiscat aproape tot, mai rezistand putine zone necooperativizate. Dupa revolutie s-a facut un simulacru de restituire, proprietatile importante fiind insusite de noii boieri, noii feudali. Omul se intreaba: si ce daca teritoriul pe care locuiesc nu se va mai numi Romania, si ce daca nu voi mai fi cetatean al unei tari mari si unite, si ce daca bogatiile tarii vor fi ale cetatenilor altor tari, atata timp cat si acum mor de foame? Nu sunt bogatiile lor si nu au aproape nici un beneficiu de pe urma lor. Oricum nu au locuri de munca si pleaca in strainatate pe capete. Omul simplu gandeste in termeni foarte concreti, pragmatici, in pas cu timpurile: ce pierd eu prin regionalizare sau chiar prin disparitia statului national unitar? Baronii locali vor capata recunoastere legala! Ei si, legali sau nu, tot baroni sunt si tot au puterea absoluta in regiunile lor. Nu vom putea sa ne exprimam opiniile referitor la problemele din alte regiuni!? Ei si, nici pana acum nu o faceam si nu o vom face nici cu privire la cele din regiunile noastre. - Interesele tarii se pot apara mai usor de catre o tara mare si unita! Ca si cum in ultimii 24 de ani politicienii ar fi fost interesati de ceva atat de abstract. Pentru politicieni totul are un echivalent financiar, valoric: cat castig/pierd eu, grupul, partidul din actiunea asta. Marea masa a populatiei nu are ce pierde pentru ca ori nu are nimic, ori ce are nu poate pierde prin regionalizare/federalizare, ori pierde oricum si fara desfasurarea acestor procese; ori este saraca lipit, ori este pe cale sa devina asa. Dar ce ne facem cu boierimea pamanteana, care in concurenta cu nobilimea straina si-ar putea pierde privilegiile si averile? Macar pe cale administrativa sa aiba un pic de control, ceva de de spus, ceva beneficii, rente, plocoane. Este si un soi de orgoliu pseudonationalist aici: Sa cedam bogatiile tarii, dar macar sa cedam la unii mai bogati decat noi. La un peste mai mare decat noi. Intre noi rapitorii.

Politica ca afacere: materialele electorale = reclame; campaniile electorale = campanii promotionale; politicienii = manageri de succes dupa castigarea alegerilor, produse de consum in campania lectorala; alegatorii = grup tinta in campania electorala, sursa de munca si de bani dupa incheierea votarii etc. Timpurile idilice ale capitalismului au trecut si in afaceri si in politica, patronul trebuie sa-si maximizeze profitul prin orice mijloace, indiferent sau mai exact, mai ales pe spatele angajatului. Exploatarea la maxim a fortei de munca, a angajatilor se incadreaza acum la capitolul costurilor de personal. Este mai usor sa dai afara un om daca te gandesti la el in termeni abstracti, ca la un factor de productie, la fel ca o masina de exemplu. Politica priveste si ea oamenii ca pe alegatori, masina de vot, un termen al procesului, un element care trebuie eficientizat pentru a obtine maximum de profit electoral, pentru ca apoi sa vina profitul propriu-zis. Cum sa te intereseze soarta unei masini fie ea si cu drept de vot? In afaceri si politica nu ai voie sa ai sentimente. Afacerile si politica se fac cu mintea nu cu inima. Investesti ca sa obtii mult. Altfel de ce ar investi cineva multi bani in campaniile electorale daca nu ar fi cea mai sigura investitie? Si de aici, e foarte simplu sa amesteci politica cu afacerile si sa faci sa fie acelasi lucru. Afaceristi care devin oameni politici, politicieni care dupa mandatul electoral se retrag in afaceri, afaceri pe care altfel nu ar fi putut sa le faca. Nu pot lasa afacerile la mana unor politicieni reprezentanti ai prostimii, trebuie sa se asigure ca politicienii “fac ce trebuie”. Atunci se pun oameni de incredere iar electoratul e convins prin toate mijloacele ca a ales singur. Printre altele, procesul electoral e facut transparent si cat mai prezent in viata publicului, dar doar pana la numararea voturilor. Aici publicul se duce acasa linistit ca si-a facut datoria si ca de acum e treaba politicienilor sa le indeplineasca toate dorintele si visele, sa puna in practica ascultatori vointa poporului. Oare de ce nu se face transparent si procesul de numarare a voturilor? Acum vor sa modifice pragurile pentru referendum sau/si electoral plecand de la prezenta la vot a cetatenilor. Deci faptul ca cetatenii scarbiti de clasa politica nu se prezinta pentru a-i alege pe trepadusii, servitorii marilor oameni de afaceri ii face pe acestia sa tot micsoreze pragul pentru ca oricum sa fie alesi. Trebuie sa fim cuminti si sa votam ce ne baga ei pe gat prin mass media si prin reclamele electorale agresive. Au catalogat dreptul de a nu te prezenta la vot, „boicotul” ca cel mai rau lucru din cate pot exista. Nu vreti sa votati? Se aleg intre ei. Daca nu votati, fac ei sa nu conteze. Ne saluta cu insemnul falic. Parafrazand spusele unui ganditor “Razboiul e o problema prea serioasa pentru a o lasa numai pe seama militarilor”, am putea crede ca si acesti indivizi care se cred stapani ai tarii spun in sinea lor “Politica e o problema prea serioasa pentru a o lasa pe seama tuturor neavenitilor, a prostimii si a reprezentantilor lor, care nu sunt obedienti.“ Si iata cum se completeaza tabloul. Politicienii, ca reprezentanti ai afaceristilor sunt interesati de anumite afaceri si nu de soarta prostimii, de soarta tarii, a natiunii, a patriei. Hai sa fim seriosi. Fiecare cu feuda si feudalul lui. De aici si necesitatea regionalizarii. Este foarte clar ca de la politicieni nu putem astepta sa acorde atentie valorilor nationale, ale intregii populatii. Cu atat mai mult cat legea antitrust nu se aplica si in politica. In treacat fie spus, nu s-a aplicat ea legea lustratiei sau mai corect spus oricum nu se aplica nici o lege. Politicienii schimba partidele ca pe sosete, partidele isi schimba politicile la fel de des in functie de pozitie, la guvernare sau in opozitie, si aplica regulile mafiote “noi si ai nostrii”, “corb la corb nu-si scoate ochii”, “o mana spala pe alta si amandoua obrazul” sau “lupul isi schimba parul dar naravul ba”. Nu au nici cel mai mic interes sa-si schimbe atitudinea, tinand cont de cumintenia noastra. Depinde de vointa noastra. Ce ar trebui facut? Unirea vocilor, unirea actiunilor, abandonarea pozitiilor divergente, abandonarea pasivitatii, abandonarea orgoliilor personale, manifestarea opiniilor, unificarea agendei, cresterea increderii. Altfel? Altfel va fi ca si pana acum, adica din ce in ce mai rau.

Prietenii nostri nestiuti – eroii, sfintii neamului.

Un leu ataca o turma de bivoli. Un bivol se intoarce pentru a lupta cu leul. Ceilalti bivoli fug lasandu-l sa fie sfasiat de leii care s-au adunat in jurul lui. Cativa bivoli se opresc putin mai departe pentru a privi scena, apoi pleaca. Cum altfel decat ca un prieten adevarat poti sa-l consideri pe cel care lupta in orice fel, isi cheltuie viata iar uneori si-o si pierde pentru ca tu sa traiesti mai bine, pentru ca altii, in afara de el sa traiasca mai bine. Adesea binele facut de acesti prieteni ramane nestiut si nerasplatit. Uneori ei sunt prezentati ca dusmani de catre dusmanii adevarati ai neamului. Cateodata rasplata primita este condamnarea la moarte, iar moarte vine uneori chiar din partea celor pe care i-a aparat si pentru a caror bunastare a luptat. Tot mai putin se vorbeste de Decebal, Stefan ce Mare si Sfant, Ioan Voda, Vlad Tepes, Mircea cel Batran, Dimitrie Cantemir, Constantin Brancoveanu si alti prieteni ai neamului nostru care au luptat si au aparat tara pentru ca sa o avem si noi. Au pastrat-o pentru noi. Si atunci ca si acum, existau boieri pamanteni lacomi si tradatori, pentru care tara insemna punga cu multi bani si pentru care dusmanul bun platnic era de preferat unui conducator luminat dar strans la punga, econom, avand ca unic scop in viata apararea tarii, a pamantului stramosesc. Acum pe toate caile ni se insufla ideea ca pamantul nu mai valoreaza aproape nimic, nu mai reprezinta o valoare de piata, insa strainii cumpara legal sau ilegal cat mai mult. O tara se poate cumpara si la propriu nu numai prin tradatori.

Atunci cand iti ia foc casa trebuie sa faci orice sa o stingi. Pui primul mana pe galeata. Apoi strigi dupa ajutoare si chemi pompierii. Noi romanii vedem cum ne arde casa si ne lamentam. Privim de pe margine la pompierii care se lupta sa ne salveze averea si la hotii care pleaca cu avutia noastra. Daca pompierii au nevoie de ajutor nu facem nimic. Daca politia nu este acolo sa prinda hotul, noi il lasam sa fuga, nu il prindem. Daca hotii prind curaj si vin mai multi si pleaca cu tot mai multe lucruri, ne lamentam si nu punem mana pe bata. Pompierul poate ca e obosit, blazat, sau poate chiar el a pus focul, inteles cu dusmanul de o viata si nu are nici un interes sa il stinga, ba chiar, ar face orice sa arda cat mai repede totul. La fel si politistul.

Atunci ce facem? Ne blestemam soarta si privim? Soarta o fi de vina? Tu nu iti aperi agoniseala de o viata a ta si generatiilor trecute, mostenirea stramosilor, mostenirea urmasilor? Casa noastra, Romania, arde! Sufera batjocorita ca o fecioara maltratata de bestii fara alt Dumnezeu decat lacomia. E pradata, dezgolita, umilita, insultata, lovita, murdarita, chinuita in fata noastra. Mama noastra bogata si frumoasa, Romania, care ne-a crescut de atatea generatii, se stinge, arde in fata noastra. Dusmanii pun la cale planuri de rupere in bucati. Progenituri degenerate jefuiesc si distrug totul. Haideti sa nu mai asteptam de la altii sa ne salveze, ca nu are nimeni interes sa ne salveze, ci sa ne distruga. Sa ne salvam singuri tara. Copii ai Romaniei, salvati-va Mama!

Pompieri cinstiti, stingeti incendiul! Maine poate lua foc chiar casa voastra! Cine o sa va ajute? Cum o sa va uitati in ochii copiilor vostri, in ochii copiilor romanilor? Un telefon la pompieri, anuntarea incendiului, nu stinge incendiul. Un telefon la ambulanta nu salveaza viata unui om pe moarte. O actiune imediata si priceputa salveaza. Ambulanta poate intarzia sau poate nici sa nu soseasca. A-ti face datoria nu se limiteaza la a anunta incendiul sau accidentul. Nu exista jumatati de masura. Incendiul stins pe jumatate arde in continuare. Nu stingi jumatate si pleci pentru ca trebuie sa vina altul sa stinga cealalta jumatate. Nu va mai inselati singuri! Nu sunteti absolviti, ci dimpotriva sunteti mai vinovati decat ceilalti. Un om care poate salva o viata dar nu o face e responsabil de moartea acelui om. Poate ca nu afla nimeni atunci, poate ca afla toata lumea dar instantele omenesti nu au legi care sa pedepseasca inactiunea, lipsa unei actiuni neimpuse de nici o datorie formala. Nu sunt instante morale. Asta nu inlatura vinovatia in fata neamului omenesc, in fata neamului romanesc. Nu deveniti complici. Mai presus decat familia este numai tara.

Liviu Balaban
15 mai 2013

Tags: 

  • Ce suntem dispusi sa facem? sau Ce suntem dispusi sa vindem?
  • recesiune
Zircon - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.