• Bani
  • probleme
  • puterea
  • veverita
  • semne de primavara
  • acord
  • a fost distrusa o tara
  • viata ca o scena
  • Romania pe "roti dintate"
  • blocaje
  • ochi
  • dragoste
  • asigurat_neasigurat
  • cand iubesti
  • curaj
  • zidurile_barierele
  • te poti simti singur ...

Escadrila din ceruri - Horia Agarici

Escadrila din ceruri - Horia Agarici

Escadrila din ceruri

Horia Agarici

Adesea in vocabularul tinerei generatii, este folosit cu titlu de batjocura, numele unuia dintre eroii acestei natii. Consider o datorie morala, sa fac o scurta prezentarea a omului despre care s-a cantat in folclorul anilor 40 ai secolului trecut. Faptele sale au dus la aparitia legendelor.

Horia Agarici s-a nascut la 6 aprilie 1911, in Elvetia,la Lausanne. A fost avansat pana la gradul de capitan aviator al Fortelor Aeriene Romane, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Pentru faptele sale extraordinare de vitejie a fost supranumit si „Salvatorul Constantei”. In anul 1982, se inalta la Escadrila din Ceruri fiind inmormantat la Eforie.

La 22 iunie 1941, trupele romane au trecut Prutul, la ordinul Maresalului Antonescu. Incepea o lunga campanie, al carei obiectiv era eliberarea unor teritorii apartinand Romaniei.

In 1941, Agarici Horia, primeste comanda escadrilei 53, dislocata pe aerodromul Mamaia, afectata apararii litoralului. Unitatea era dotata cu avioane Hurricane. In dimineata de 23 iunie 1941, pilotii escadrilei au primit ordinul de a insoti o formatiune de bombardiere. Horia Agarici a decolat in fruntea escadrilei. Conform procedurilor, din cauza unor scurgeri de combustibil a revenit la baza. Tehnicienii au incercat sa remedieze defectiunea.

La ora 12:00 s-a dat alarma: au fost semnalate bombardiere sovietice, care, se indreptau spre Constanta, cu misiunea probabila de a ataca portul, important nod de aprovizionare, cu vagoane pline cu combustibil, ar fi insemnat pentru oras pierderi uriase. In ciuda tuturor regulamentelor, Agarici decoleaza fara ordin, fara coechipier, cu un singur rezervor plin, pornind “la vanatoare”. Norocul si simtul sau de orientare il ajuta si in curand apare in fata sa, zburand la altitudinea de 600 de metri, un grup de cinci avioane de bombardament Tupolev, neinsotite de vanatoare.

Pregatirea specifica si antrenamentele, il fac pe Agarici sa duca avionul in pozitia favorabila (deasupra si in spatele tintei). Ataca. Intai trage in bombardierul din capul formatiei. Il loveste decisiv. Avionul sovietic cade in mare si explodeaza odata cu bombele pe care le transporta. Printr-o ranversare si un semitonou, Agarici revine la atac, tragand in avionul din dreapta, care cade. Apoi ataca si al treilea inamic, care se indreapta spre sol, desi nu are incendiu la bord. In acel moment, al doilea avion lovit de Agarici este luat in primire si de artileria antiaeriana romana.

Celelalte doua avioane sovietice au disparut in acest timp, abandonand misiunea. Agarici revene pe aerodromul din Mamaia, in limita de benzina. Rezultatul primei lupte aeriene din acest razboi a fost: trei bombardiere sovietice doborate, dintre care doua atribuite locotenentului Horia Agarici si al treilea, in comun, aviatorului si A.C.A.(antiaeriana).

Dupa aterizarea pe aerodromul Mamaia, a fost intampinat de comandantul bazei, capitanul Emil Georgescu. Carlinga era sparta si acoperita de ulei, rezervorul de benzina in limita, iar fuzelajul era patruns de gloante. Locotenentul tocmai salvase Constanta.

Remarcabila victorie a fost citata prin ordin de zi pe armata, fiind apoi preluata si amplificata de ziare si de Radio Romania. Celebritatea lui Agarici a fost asigurata si prin versurile lui Pastorel Teodoreanu, puse pe note de Gherase Dendrino pentru un slagar la moda in vara lui 1941.
"A plecat la vanatoare Agarici/ A plecat ca sa vaneze bolsevici…”

Pana la sfarsitul razboiului, Horia Agarici a strans in total 13 victorii si a fost decorat cu Virtutea Aeronautica, Coroana Romaniei, dar si Crucea de Fier.

Dupa razboi, la fel ca multi alti luptatori pe frontul de est, capitanul aviator Horia Agarici este trecut in rezerva, platind nemeritat pentru faptele sale. Dupa sacrificiul de sange pe care l-au facut, cei care au luptat pe frontul de est, au fost urmariti de regimului comunist, injositi si batjocoriti. Ca o consecinta a servitudinii fata de Moscova a regimului comunist din Romania, in anul 1955, Horia Agarici este degradat. A fost reabilitat si i-a fost redat gradul de capitan de abia in 1965.

Cei care luptau in aviatia de vanatoare erau in majoritate foarte tineri. Nu erau fanatici. Adesea actiunile lor erau dictate de un „cod al onoarei” specific armelor de elita.

In cautarile mele despre asul Aviatiei Romane am gasit, publicat in 25.10.2010, in realitatea.net, un articol semnat de domnul colonel(r) Vasile I. Zarnescu ce cred ca spune foarte multe despre aviatorul roman.

"Eram elev de liceu cand l-am cunoscut pe domnul Horia AGARICI. A venit de cateva ori la noi acasa si ne-a reparat aragazul. Lucra, daca nu ma insel, ca mecanic de intretinere la Intreprinderea de Transport Constanta, adica la „I.T.B.“-ul de pe malul marii. Acolo lucra si tata, ca paznic de noapte… Mama l-a tinut putin de vorba, oferindu-i si o cafea, incercand sa aduca vorba de anii cand la radio se canta compozitia lui Gherase Dendrino despre aviatorul Agarici, care „a plecat la vanatoare, Sa vaneze bolsevici“… Dar fosta glorie a Aviatiei Romane nu avea chef sa vorbeasca pe acest subiect, asa ca mare lucru nu am aflat de la musafirul nostru. L-am privit cu atentie. Mama ma avertizase ca ne va calca pragul casei vestitul erou AGARICI. Era ea insasi emotionata. Nu m-am mirat ca infatisarea sa fizica, poate si din cauza hainelor ponosite, nu amintea de un erou al razboiului nostru anti-bolsevic… Nu mai tin minte cum am aflat, mai apoi, ca domnul AGARICI frecventa cenaclul de poezie care se tinea la Vila Sutu, de pe malul marii, unde o vreme a fost si redactia revistei Tomis. Poate ca l-am intalnit chiar eu acolo, in cele doua sau trei ocazii cand am fost si eu la sedintele cenaclului.
Ani buni mai tarziu am aflat o poveste cu totul extraordinara despre concitadinul nostru. Am aflat-o de la un vecin, domnul Zoltan, activist de partid pe la „Casa Alba“, adica la judeteana P.C.R. Povestea suna cam asa: venise in tara un general sovietic de aviatie, care s-a interesat la arhivele Aviatiei Romane sa afle cu cine se luptase el in ziua Z si la ora H, undeva la Est de Constanta. Cum in lumea aviatorilor se tine o evidenta stricta a misiunilor de lupta, nu i-a fost greu sa afle cu cine se infruntase: cu vestitul AGARICI, unul dintre asii Aviatiei de vinatoare romanesti . A aflat ca fostul sau adversar mai traieste, la Constanta
S-a adresat oficialilor locali rugandu-i sa-i aranjeze o intalnire cu Horia AGARICI. De ce? In ce scop? Nu a vrut sa dezvaluie intentia cu care facuse atata drum, asa ca nici civilul care a batut la poarta domnului AGARICI, invitandu-l „la Partid“, nu a stiut sa-i spuna despre ce este vorba. Daca nu ma insel si imi mai aduc bine aminte, a fost nevoie sa mearga cineva cu bietul erou sa-i procure un costum nou de haine, mai aratos, pentru intalnirea cu generalul muscal… Pe scurt, a ajuns pana la urma in biroul cel mai important din toata Dobrogea, unde era asteptat de prefect, adica de primul secretar P.C.R. al judetului, si alte notabilitati, inclusiv vecinul Zoltan, adunati in jurul generalului. Acesta, cand a dat mana cu AGARICI nu s-a putut abtine sa nu-l imbratiseze emotionat, spre mirarea tomitanului. A urmat apoi explicatia: cei doi se infruntasera, amandoi calare pe un avion de vanatoare. S-au intersectat de cateva ori, mitraliindu-se cu indarjire. Dar nu reusea niciunul dintre ei lovitura decisiva. Dupa inca o runda, cand a dat sa se intoarca spre adversar ca sa se mai mitralieze o data, rusul a constatat ca nu mai are munitie… Devenise astfel o tinta usor de doborit, sub avion era marea involburata in care, daca s-ar fi parasutat dupa doborirea avionului, nu avea nici o sansa de salvare. Cele doua avioane se apropiau tot mai mult unul de altul. In ultima clipa, rusul si-a amintit ca in Primul Razboi Mondial functionase printre aviatori o regula cavalereasca, potrivit careia aviatorul ramas fara munitie facea semn adversarului printr-un anumit balans al avionului ca nu mai poate continua lupta in conditii de egalitate a sanselor, moment in care confruntarea se suspenda. Se intrerupea „meciul“!…
Regula aceasta nu mai functionase, insa, si in Al Doilea Razboi Mondial… Alta speranta si sansa neavand, rusul a facut, totusi, balansul respectiv si a constatat ca adversarul nu mai trage, se apropie pana la o distanta de la care s-au putut privi in ochi, iar romanul i-a zambit si i-a facut un semn cu mana, de salut, si a disparut spre orizontul dincolo de care era Constanta… Cei doi se revedeau acum, dupa mai bine de 20 de ani. Felicitari, alte imbratisari, sampanie etc. Daca nu ma insel inca o data, dupa aceasta intamplare domnului AGARICI i s-a aprobat de la intreprindere o locuinta la bloc, adica mai ca lumea decat sopronul sub care locuia, la Agigea parca…
Iar dupa alti 40 de ani, incerc eu sa povestesc aceasta minunata intamplare. O fac cu unele ezitari, nu mai stiu nici cine era „prefectul“ Constantei, nici macar cu aproximatie anul… Ce tin bine minte este ca, de indata ce am aflat aceasta poveste, am asternut-o pe hartie si am prezentat-o spre publicare lui Adrian Paunescu, la vestita Flacara de atunci. Adrian Paunescu a fost entuziasmat de intamplare – poate ca isi mai aduce aminte! – si a dat-o la publicat, chiar pe prima pagina. Din pacate, nu stiu care „destept“ care facea cenzura revistei la Sectia de propaganda a C.C. al P.C.R. a oprit publicarea articolului, pe motiv ca din aceasta relatare iese prea pozitiva imaginea celor care au luptat impotriva fortelor Aliate… Ma crucesc si azi pentru acel neica nimeni! Dupa mintea lui, imaginea ofiterului sovietic, care ramane fara munitie, nu se cuvenea a fi pusa in circulatie… Altceva nu intelesese!"

Nu cred ca putem face cat de cat un portret al lui Horia Agarici, fara sa spunem ca este amintit si de istoria literaturii romane. A publicat mai multe carti, de versuri “Acorduri si armonie”, de nuvele “Soimanu Furtuna”, precum si tratatele de specialitate ”Aviatia de vanatoare” si “Lupta in cer”.

“Pe zarea marii, case sclipesc in alb de viata?
Si moartea se apropie pe aripi de pagan…
Dar iata-un fulger rece, avant fara stapan,
Un soim de fier si flacari, pierind in dimineata.”

(Incaierare in vazduh).

Cunoscand acum cine a fost Horia Agarici ... oare merita numele lui sa intre in jargonul tinerei generatii ca o ofensa adusa celui caruia se adreseaza ?

Toate cele bune ! Sa auzim numai de bine !
locotenent-comandor (r) av. Nicolae Bolocan

Tags: 

  • Agarici
  • Horia Agarici
  • escadrila
  • escadrila din ceruri
  • Constanta
  • aparatorul Constantei
Zircon - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.