• Bani
  • probleme
  • puterea
  • veverita
  • semne de primavara
  • acord
  • a fost distrusa o tara
  • viata ca o scena
  • Romania pe "roti dintate"
  • blocaje
  • ochi
  • dragoste
  • asigurat_neasigurat
  • cand iubesti
  • curaj
  • zidurile_barierele
  • te poti simti singur ...

Instructori de zbor

 

Instructori de zbor

Exista piloti-instructori care marcheza generatii intregi de piloti-elevi.

Unul din acesti „tatici” ai Aviatiei Sportive a fost Ion Trucmel. Am avut fericita ocazie sa ma intalnesc de mai multe ori cu acest pilot absolut deosebit. Prima data l-am vazut la Balcaniada de Zbor cu Motor, desfasurata la Aeroclubul Strejnic, de langa Ploiesti, in anii 70.Eram in publicul ce statea cu gura cascata spre cer. Cei care au castigat au fost Mihai Albu iar la fete Nina Ionita. Nici macar nu visam atunci ca voi deveni pilot. La varsta aceea, nu aveam in cap decat masini de raliu. Eram dupa cativa ani de karting. Stiam cum „suna” un motor. Primul pilot caruia i-am recunoscut „tusa” a fost Ion Trucmel. Cand facea acrobatie cu Zlinul 50, motorul era ori in „ralanti” ori in „maximal”. Asa vedeam eu lucrurile atunci. Lucra foarte „hotarat” cu motorul. Dupa ani de zile, cand am inceput sa fac acrobatie, cu avion clasic, am inteles cat de greu este sa stapanesti avionul din palonier si mansa pentru a contracara forta de precesie de pe elice. Acrobatia pe avionul cu reactie se face diferit.

Apoi, peste cativa ani, fara sa cred prea mult in mine, am devenit elev la Aeroclubul Gheorghe Banciulescu. Era mult peste ce credeam eu ca sunt in stare sa fac. Tin minte ca am avut nevoie de aprobarea parintilor pentru a putea zbura. Inca nu implinisem 18 ani. Mama nu a vrut sa semneze. Abia l-am convins pe tata.

Se putea in timpul verii sa pleci intr-o tabara tehnico-aplicativa. Noi, cei de la Ploiesti, am avut ocazia sa mergem sa zburam la Clinceni. Am vrut sa plec, cu conditia sa zbor cu Ion Trucmel. Cu mine, de la Ploiesti, a mai fost o colega. Geta. Eu ii spuneam Gepeta. Si ea voia sa zboare tot cu acelasi instructor. Bineinteles ca la Clinceni eu am ajuns in alta grupa de zbor si ea unde a vrut. Am fost foarte suparat. Eu eram in grupa lui Antonescu Octavian. Nu auzisem de el. Inalt, brunet, slabut, bronzat, cu o distinctie ce facea din el un barbat foarte placut. Avea o voce calma care imi dadea incredere. Era mai mare ca mine cu 11 ani. I-am spus ca am venit la Clinceni sa zbor cu Trucmel. Multa mojicie din partea mea. Poate m-a inteles prin prisma varstei pe care o aveam si nu a spus nimic despre asta.

Tabara mergea inainte. La fiecare zbor, aveam cate un recital din partea lui Nea Ion. Zbura pe Zlinul-726, ZBA. Am vazut atunci tot felul de decolari „a la Trucmel” Facea asta cand avea chef si daca elevul cu care zbura „merita”. Cel mai frecvent, in frane, ridica „coada” si tinea avionul pe doua puncte cateva secunde apoi incepea rulajul. Rulajul putea fi pe doua puncte sau ... pe o roata. Capatul planului aveai senzatia ca atinge pamantul .... iarba de pe aerodrom o atingea sigur, asa cum se poate vedea si din imaginea acestui articol surprinsa la Deva peste cativa ani. Putea apoi sa ridice avionul in palier si sa plieze trenul de aterizare executand un razmut la aceasi inaltime cu palierul. La atingerea vitezei stiute numai de el ... punea avionul in panta de urcare... si executa un tonou rapid. Dupa fiecare zbor Gepeta era cu gura pana la urechi. Eu fierbeam. La circa o saptamana dupa inceperea taberei, Tavi, instructorul meu a intrat de serviciu si nu a putut zbura. A avut grija sa ma planifice la Nea Ion. Inainte de zbor, mi-a mai spus ceva... „vezi ca regleaza atat de bine avionul din trimere ca daca tii viteza, avionul zboara singur”. Am avut parte de tot ce se putea la decolare. Apoi ...am auzit in casti ca mi-a spus : „- Ia-l !”... in prima clipa am vrut sa ma „infig” in comenzi... apoi mi-am adus aminte ce mi-a spus Tavi. Zlinul, in zborul normal, este un avion foarte fin in comenzi, ca toate avioanele de acrobatie. La orizontala pilotam ca si cand as misca un pix, doar cu varful degetelor. Peste ani am vazut ca in acrobatie ..... se schimba treaba. Am incercat sa „tin” avionul cat puteam eu de bine si sa fac ce mi se cerea: viraj cu inclinare 15 grade, bila la mijloc, variometrul pe zero, directia de iesire, verificarea cu terenul .... curgea apa pe mine .... parca eram la dus. In zbor nu prea am fost „rasfatat” cu nimic...deosebit. Cateva tonouri, ceva... ceva... si apoi „- Du-ma acasa!” Am simtit ca ma ia cu frig. Din finalul raidului stiam sa ajung la aterizare dar din pozitia aceea .... Stiam unde sunt ... dar nu se vedea aerodromul. Nu imi dau seama cum dar am ajuns in turul de pista. Nu intelegeam de ce mi-a scurtat traiectul. La decolare am cuplat cronometrul .... dar in zbor nu prea ma uitam la el sa vad ora. Dupa „tumbele” pe care le facusem nu prea mai aveam notiunea timpului. Timpul pentru raidul meu trecuse fara ca eu sa imi dau seama.

Peste cateva zile, intr-o discutie ca intre colegi .... Gepeta imi spune ca azi vrea si ea sa demonstreze ca decoleaza singura. Razand am intrebat-o daca mai este cineva care face asta. Mi-a spus ca stie ea pe cineva, dar nu spune... Eu eram la start si asteptam sa imi vina randul... Aveam startul instalat pe trei culoare... ZBA se aliniaza pe culoarul de decolare ... motorul in plin ... incepe rulajul pe trei puncte, ridica pe doua .... si pleaca hotarat spre dreapta pe culoarul neutru directia...porumbul de pe marginea pistei. Atat de hotarat ca ajunge pe culoarul de aterizare, apoi se ridica brusc in palier, schimba capul pe capul de decolare si usor usor intra in panta. Ajunsese intre timp in culoarul de aterizare. In acest timp mainile lui Nea Ion erau pe cupola cabinei. Toata lumea am ramas masca. Dupa zbor Gepeta a venit la mine si m-a intrebat : - Se mai indoieste cineva ca am decolat singura ? Vezi ca pot si eu sa fac asta... nu numai tu ? Nu stiam ce sa cred, ce trebuia sa fac? Nu stiam daca trebuie sa rad sau sa o cert ... L-am intrebat pe Tavi daca este adevarat. „– Pai tu nu ai vazut ca te dirijez prin intercomunicatie ? Ma gandeam ca pana la sfarsitul taberei sa te scot la simpla comanda, dar neoficial.” Simteam ca ma ia cu frig pe spate. Nu imi venea sa cred. Eu eram in stare de asa ceva ? Abia ma tineam de mansa... Dupa atatia ani, inca ii mai aud vocea calma la aterizare: „- ... trage, trage, asteapta, trage... mansa in burta!” Si avionul se aseza cuminte pe trei puncte. Am facut o intelegere amandoi. Daca ma scoate „oficial” ies. Daca nu ... nu are rost. Daca mi se intampla ceva, indiferent ce – si in aviatie se pot intampla multe... pe el il opreste de la zbor sau poate si mai rau... Voia sa ajunga la TAROM.

Oficial in acea perioada, la inceputul anilor 80, nu se putea iesi „la simpla”. Aveam prea putine ore de zbor. Daca este de acord ... poate sa fie cu mine in avion dar sa nu se atinga de comenzi. A urmat o perioada de multa munca. Ca sa am incredere in ce fac, se lasa mic in scaunul din fata. Aveam senzatia ca sunt singur in avion. Uneori statea cu mainile ridicate. Alteori imi spunea sa dau rapoartele de pozitie ca el se culca putin. Daca voiam sa fac ceva cu avionul ii spuneam si apoi incercam. La trecerea pe la Calugareni „picam” de obicei peste pod. Ma invatase cum sa fac asta. Tin minte si acum o Dacia rosie venind dinspre Giurgiu. Nu uita sa ma inrebe ce lupta a fost aici, in ce an, cine cu cine se luptase ... iar eu in timpul asta pilotam... atat cat ma pricepeam. Intr-un asemenea raid il intreb daca ma lasa sa ma joc putin. Accepta. Pana atunci chiar dormise. Regula pentru un viraj corect in zborul „la vedere” este ca inainte de viraj sa iti iei un reper cat mai departe, la 90 de grade, ca sa scoti avionul cu „nasul” pe el. Am vrut sa incep joaca mea cu un viraj foarte hotarat la dreapta cu variometrul „pe zero”. Am intors capul spre dreapta si... am intepenit. La mai putin de jumatate de metru de planul avionului nostru era ZBA. Gepeta cu Nea Ion zbura in formatie cu noi. Daca nu m-as fi uitat ... O regula simpla. In aviatie nu exista reguli importante si mai putin importante. Toate regulile se scriu cu sange. Din momentul acela eu fiind „cap”, am incercat sa tin cat am putut de bine bila la mijloc si sa nu ma joc cu motorul. Asta am simtit eu atunci ca trebuie sa fac. Nea Ion parca era lipit de mine. Iar Tavi avea mainile ridicate. Nimic nu putea fi mai frumos decat asta. Parca eram intr-un vis. Am facut cateva viraje in formatie. Atunci m-am imbolnavit. Este o boala care se ia. Boala mea se cheama „Aviatie”. Adusese cineva la start o bonetica alba de bebeu cu cozoroc si doi nasturasi. Nea Ion o purta sub casti, pe varful capului. La cat era el de „brunet” contrastul era maxim. Gepeta imi facea semne cu mana. Pastram linistea radio si nu discutam intre avioane. Uneori, in viata, distanta intre agonie si extaz sau invers este mai mica decat ne imaginam. Dupa aceea, nu mi-a mai parut rau ca la Clinceni am zburat in grupa lui Antonescu Octavian. Increderea pe care mi-a dat-o atunci m-a ajutat in multe momente dificile ale inceputului meu ca pilot. Intr-o alta dimensiune a zborului vedeai ce facea Nea Ion cu avionul. Stiai ca „se poate”. La acel nivel de pilotaj trebuia sa ajungi. Nu am vazut pe nimeni care sa il poata copia. Modest, un adevarat exemplu pentru ceilalti, spunea ca nu ii este rusine ca este tigan din Ferentari. Daca te vedea in mijlocul campului, pe aerodrom, iti intindea mana si se prezenta. Nu avea importanta ca te cunostea sau nu, chiar daca erai cu mult mai tanar decat el.

Am folosit apelativul „ Nea ...” pentru ca in Aviatia Romana nu se spune oricui asa ... este ca un titlu de noblete pe care ti-l da respectul celorlalti, functie de pricepere si de varsta. In aviatie este o vorba: „tot ce zboara (personal navigant sau aparat de zbor...) nu tine cont de grad, functie, culoarea pielii... ci de... parul din palma”... dar asta este alta discutie...

Dupa multi ani de la aceste intamplari... venind din ultimul zbor ca angajat al TAROMULUI, din cursa de Paris, Antonescu Octavian, sufera un infarct. Moare la spital intr-o zi de duminica... A doua zi ar fi fost pensionar...

Nea Ion Trucmel spunea ca el nu vrea sa isi ia carnet de conducere pentru masina... ca... "masina este periculoasa". A murit intr-un accident de masina...

Toate cele bune! Sa auzim numai de bine!

lt. c-dor (r) av Nicolae Bolocan

va recomandam sa cititi: ZIUA INTERNATIONALA A AVIATIEI SI COSMONAUTICII

Tags: 

  • Ion Trucmel
  • Antonescu Octavian
  • instructori
  • zbor cu motor
Zircon - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.