• Bani
  • probleme
  • puterea
  • veverita
  • semne de primavara
  • acord
  • a fost distrusa o tara
  • viata ca o scena
  • Romania pe "roti dintate"
  • blocaje
  • ochi
  • dragoste
  • asigurat_neasigurat
  • cand iubesti
  • curaj
  • zidurile_barierele
  • te poti simti singur ...

NEDUMERIRI

NEDUMERIRI

NEDUMERIRI

Oamenii nu mai reactioneaza decat la argumentul banilor – „Decat sa muncesti degeaba, mai bine sa stai degeaba!”

Una dintre cele mai mari nedumeriri personale, poate cea mai mare, esentiala, fundamentala, este aceea referitoare la continutul notiunii, conceptului si la modalitatea de exprimare a demnitatii de catre poporul meu, poporul roman. Aceasta nedumerire, transformata in preocupare capata acum accente, aspecte de angoasa. Oare sentimentul demnitatii si cel al libertatii le-am pierdut in praful istoriei? Oare comportamentul de turma a devenit o caracteristica a istoriei recente sau a fost o constanta a personalitatii noastre? Oare suntem tarati de o incapacitate vesnica si implacabila de manifestare verticala in apararea drepturilor noastre legitime? Momentele de exprimare demna in istorie au fost accidente sau au reprezentat repere clare ale limitelor capacitatii de suportabilitate? Oare suntem prin esenta o natiune, un popor de sclavi?

Eu unul refuz sa cred acest lucru. Istoria noastra este cea a unui popor dornic sa-si apere valorile materiale sau spirituale cu orice pret si suntem aici, supravietuind mileniilor. Si totusi la timpul prezent pare ca supravietuirea e singurul obiectiv al existentei noastre ca popor.

Pare ca ne-am propus ca tinta de succes asigurarea continuitatii existentei indiferent de ce se intampla in jurul nostru, indiferent de conditiile care trebuiesc indeplinite pentru obtinerea acestui scop, indiferent de provocari, amenintari, pericole, oportunitati, resurse. Pare ca, orice am face, avem o istorie liniara, constanta, netulburata. Pare ca episoadele de crestere nu ne priesc si nu incercam sa le mentinem, renuntam la ele cu mare usurinta. Pare ca traim ca sa traim, si atat. Nu ne asumam riscuri si responsabilitati. Nu vrem altceva. Vrem sa fim lasati in pace ca sa ne ducem existenta noastra milenara linistita. Pare ca, pentru aceasta suntem in stare sa renuntam la tot: la averea tarii, la bunurile agonisite de generatiile dinaintea noastra, la generatiile de dupa noi, la tara in cele din urma, la orice numai sa fim lasati in pace. Pare ca suntem incapabili sa ne aparam existenta. Pare ca suntem incapabili sa intelegem mersul lumii. Pare ca avem o incapatanare de a crede ca putem trai in afara lumii, neatinsi de ceea ce se intampla in jurul nostru, noi cu ale noastre, cu bucuriile si tristetile noastre, noi in lumea noastra.

Cum poti explica faptul ca o tara renunta atat de firesc, de exemplu, la ce a construit in 50 de ani cu foarte mari eforturi si greutati. In alt registru, e dovada clara a neidentificarii cu proprietatea intregului popor, asa cum era ea definita atunci. Dar oare nu e o dovada si a lipsei sentimentului apartenentei la un popor, la o comunitate? Pare ca dorinta de liniste, de trai tihnit, netulburat e caracteristica fiecaruia dintre noi ca indivizi. Pare ca ne-am nascut obositi si traim ca sa ne odihnim.

Suntem ca un cal de curse care pare epuizat, pare ca oricat ar fi cravasat nu mai are energie pentru a alerga mai repede, pare ca nu mai reactioneaza la nici un stimulent, nici la bici, nici la indemnuri nici la bucatica de zahar, pare indiferent cu soarta lui. Dar hai sa privim mai atenti. Vom vedea ca nu calul este de vina, ci calaretul care de fapt numai mimeaza loviturile cu cravasa si in acelasi timp trage de haturi ca sa impiedice calul sa alerge mai repede, fiind platit sa nu castige. E o inselatorie, un joc murdar, o tradare. Calul trebuie sa-si arunce din sa calaretul care il duce la moarte.

Liviu Balaban

Tags: 

  • NEDUMERIRI
Zircon - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.