• Bani
  • probleme
  • puterea
  • veverita
  • semne de primavara
  • acord
  • a fost distrusa o tara
  • viata ca o scena
  • Romania pe "roti dintate"
  • blocaje
  • ochi
  • dragoste
  • asigurat_neasigurat
  • cand iubesti
  • curaj
  • zidurile_barierele
  • te poti simti singur ...

Pactul Ribbentrop-Molotov (1939)

Colaborarea Uniunii Sovietice cu Germania nazista, in anul 1939, a avut drept rezultat acordul mutual prin care cele doua parti delimitau “sferele de influenta” in zona Europei de Est. La 23 august 1939, la Moscova, ministrii de externe ai celor doua tari au semnat Pactul de neagresiune intre Germania si URSS si Protocolul aditional secret. Ziarul “Pravda” la 24 august 1939, aprecia importanta documentului semnat astfel: “Pactul de neagresiune, semnat intre Uniunea Sovietica si Germania, textul caruia il publicam astazi, este un document de o importanta extraordinara, exprimand politica consecventa, de pace a Uniunii Sovietice”. La 25 august, deplin satisfacut, Adolf Hitler i-a transmis un mesaj aliatului sau Benito Musolini, informandu-l ca, in urma negocierii cu URSS, se ivise in politica mondiala “o situatie integral noua, care trebuia considerate ca oferind cel mai important avantaj posibil pentru Axa”.

Acest pact spunea si V.Molotov, seful Guvernului sovietic si comisar al poporului pentru afacerile externe al URSS, in cuvantarea rostita la 31 august1939, la sesiunea extraordinara a Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, cu prilejul ratificarii documentului semnat, “ne permite nu numai inlaturarea pericolului unui razboi cu Germania; el reduce spatiul unor eventuale confruntari militare in Europa si , in felul acesta, serveste cauzei pacii generale, el trebuie sa ne asigure posibilitati noi de crestere a fortelor, de consolidare a pozitiilor noastre, extinderea continua a influentei Uniunii Sovietice asupra dezvoltarii internationale.” Prin urmare, cele doua regimuri totalitere isi exprimau deplina satisfactie de tranzactia incheiata de curand, fiecare adaptandu-si proiectele la situatia nou creata. La Paris si la Londra insa, Pactul sovieto-german a provocat consternare.

In informatia Comisiei Congresului deputatilor din URSS pentru aprecierea politica si juridica a Pactului sovieto-german de neagresiune din 23 august 1939 se mentioneaza ca pactul, prin sine insusi, sub aspect juridic, nu a iesit din cadrul acordurilor incheiate in acel timp, nu a incalcat legislatia interna si obligatiile internationale ale URSS. Hotararea adoptata de legislativul Uniunii Sovietice constata: “ Continutul acestui pact nu era in contradictie cu normele dreptului international si ale procedurii de incheiere a acordurilor intre state, acceptate in cazul unor asemenea tratative.”

Nu putem fi de acord cu afirmatia ca Pactul sovieto-german de neagresiune nu a incalcat obligatiile internationale ale Uniunii Sovietice. Prin semnarea Pactului de neagresiune cu Germania hitlerista, au fost lipsite de valoare alte acorduri internationale, semnate de Uniunea Sovietica. Continutul pactului era in contradictie si cu procedura URSS de elaborare si desemnare a tratatelor internationale. Majoritatea pactelor de neagresiune, semnate de URSS, prevedeau denuntarea acestora in momentul declansarii agresiunii din partea celeilalte parti semnatare impotriva unei terte tari. Pactul sovieto-polonez de neagresiune, semnat la 25 iulie 1932, de exemplu, prevedea ca “ daca una din partile semnatare va initia o agresiune impotriva unei terte tari, cealalta parte va fi in drept, fara avertizare, sa denunte acest pact.” Pe de alta parte, pactul sovieto-francez de neagresiune semnat la 29 noiembrie 1932, stipula ca “ daca una din Inaltele Parti Semnatare va utiliza agresiunea impotriva unei terte tari, cealalta Inalta Parte Semnatara va in posibilitatea sa denunte, fara avertizare, prezentul pact.” Prin urmare, obligatiile stipulate, de tratate erau corelate cu actiunile pasnice ale partenerului. In textul Pactului sovieto-german de neagresiune, din 23 august 1939, o atare clauza lipsea. Iata de ce , Pactul sovieto-german a servit drept “unda verde” pentru agresiunea hitlerista asupra Poloniei aceasta semnificand si inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Mult mai important, decat cele sapte articole ale pactului, publicate imediat dupa semnare, era Protocolul aditional secret. Semnand acest document, Uniunea Sovietica si Germania Nazista, prin consens, au pus baza impartirii Europei de Est, hotarand destinele Finlandei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei si Romaniei. Punctul 3 al Protocolului aditional secret mentiona interesul URSS pentru Basarabia: “In privinta Europei sud-estice, partea sovietica subliniaza interesul pe care il manifesta pentru Basarabia. Partea germana isi declara totalul dezinteres fata de aceste teritorii.”

Acest Protocol contravenea principiilor fundamentale unanim recunoscute si normelor imperative ale dreptului international, intrucat partile semnatare hotarau soarta unor terte state fara participarea sau sesizarea acestora. Din aceste motive, Pactul si Protocolul sau aditional secret au fost nule si neavenite din momentul semnarii lor.

La 1 septembrie 1939, Germania ataca Polonia, punand inceputul celui de-al Razboi Mondial. La 17 septembrie, URSS, manifestandu-si fidelitatea fata de angajamentele convenite cu Germania, declanseaza operatiuni militare impotriva Poloniei, participand, la lichidarea statului polonez. Au urmat apoi actiunile sovietice de anexare a celor trei State Baltice si razboiul impotriva Finlandei.

Desfasurarea evenimentelor ulterioare in estul Europei s-a inscris integral in aranjamentul sovieto-german din 23 august 1939. Ultimul act avea sa fie “jucat” in sud-estul Europei, adica in teritoriul Romaniei.

Dupa semnarea Pactului sovieto-german de neagresiune si a Protocolului aditional secret, atitudinea URSS fata de Romania s-a transformat intr-o ostilitate calculata si mereu crescanda. In primele luni ale anului 1940, presa sovietica incepea o campanie antiromana intense pe tema Basarabiei. Se insinua ca schimbarile fundamentale ce avusera loc in Europa impuneau si Romaniei sa “lichideze problemele teritoriale pe care le are in suspensie cu URSS.” Semnalul cel mai amenintator l-a constituit raportul lui V. Molotov, prezentat la 29 martie 1940 in sedinta sesiunii a sasea a Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, cand presedintele Consiliului Comisarilor Poporului, comisarul afacerilor externe spunea: “printre tarile vecine din sud amintite mai inainte este una cu care nu avem un pact de neagresiune, Romania. Aceasta se explica prin existenta unei chestiuni litigioase nerezolvate, aceea a Basarabiei, a carei anexiune de catre Romania nu a fost nici-o data recunoscuta de URSS, desi aceasta nu a pus nici-o datat chestiunea inapoierii Basarabiei pe cale militara. In felul acesta, nu este nici-un motiv de agravare a relatiilor sovieto-romane.” Acest discurs al lui Molotov, apreciat de cercurile diplomatice romanesti ca un avertisment serios la adresa Romaniaei, a trezit uimirea si nelinistea oamenilor politici.

Modificarea situatiei internationale in Europa, in legatura cu noile cuceriri ale Germaniei, a determinat Moldova sa accelereze pregatirile pentru realizarea articolului 3 din Protocolul additional secret la Pactul sovieto-german de neagresiune. Intre 11 si 14 mai, sectia operative a statului major al regiunii militare Kiev a ordonat sectiei topografie militara sa pregateasca seturi de harti topografice ale zonei de frontiera a Romaniei. La 3 iunie, N.Vatutin, seful statului major al regiunii militare Kiev, a elaborate si a transmis maresalului S.Timosenko, comisarul apararii al Uniunii Sovietice un memoriu strict confidential in care erau expuse consideratiile privind organizarea si desfasurarea operatiunii Frontului (de sud) impotriva Romaniaei.

Tinta strategica imediata a Frontului o constituia incercuirea si lichidarea fortelor armate romane pe teritoriul de la est de linia : Muntii Carpati, Focsani, Galati, Raul Dunarea, barand total retragerea fortelor romane la vest de linia indicata. In urma acestei operatiuni, trupele sovietice trebuiau sa ocupe crestele Muntilor Carpati, portile Focsani si cursul inferior al Dunarii si sa ajunga la linia Focsani-Braila. Adancimea operatiunilor militare urma sa constituie 220-250 de km.

Ritmul mediu al operatiunii trebuia sa fie de 10 km pe zi. Ea urma sa fie organizata in colaborare stransa cu Flota Marii Negre. In opinia lui Vatutin, fortele aeriene, cu un efectiv de 15 brigazi de aviatie, trebuiau sa lichideze avioanele romanesti, in aer si pe aerodromuri, in special in zona Bucuresti, si sa lichideze bazele militare din Constanta si Galati. In cooperare cu Flota Marii Negre, aviatia militara avea sarcina sa asigure suprematia pe Marea Neagra, pana la stramtoarea Bosfor.

Flota Marii Negre trebuia sa lichideze flota si bazele militare ale Romaniei si sa asigure suprematia pe mare, sa cucereasca stramtorile Bosfor si Dardanele si sa blocheze iesirile din acestea; sa blocheze coastele romanesti de la Marea Neagra; sa pregateasca si sa asigure debarcarea trupelor parasutate pe cursul inferior al Dunarii.

Conform gneralului Vatutin in cazul in care prima operatiune a frontului va fi realizata cu success, trupele sovietice trebuiau sa fie amplasate in fata portilor Focsani pentru aplicarea loviturii principale asupra orasului Bucuresti, lichidarea totala a Romaniei, cucerirea Dobrogei si in continuare, pentru a pune stapanire pe Turcia europeana si Dardanele. Acestea erau viziunile geostrategice ale unuia dintre cei mai de vaza comandanti ai Armatei Rosii, viziuni formate in baza doctrinei bolsevice cu privire la politica externa a URSS si a rolului fortelor armate sovietice in realizarea acestei politici.

Insa, planul razboiului impotriva Romaniei era elaborat in alta parte, in cadrul Directiei operative a Marelui Stat Major al Armatei Rosii. Pana la 7 iunie 1940, in activitatile de planificare a participat si generalul de armata Gh. Jukov. In aceasta zi, prin ordinul nr. 02469 al comisarului apararii, el este numit comandat al regiunii militare cu destinatie speciala Kiev, iar la 8 iunie pleaca in capitala Ucrainei Sovietice pentru a prelua comanda.

La 9 iunie, prin directivele comisarului poporului pentru aparare nr. OY/583 si nr. OY/584, consiliul militar al regiunii militare speciale Kiev si al celui al regiunii militare Odesa li s-a ordonat sa se puna in stare de lupta conform statelor de pace. Prin jonctiunea celor doua regiuni, a fost creat Frontul de Sud, condus de generalul Gh. Jukov. Acest Front avea in componenta armatele 5, 9 si 12. La 10 iunie, trupele celor trei armate au primit directive privind concentrarea de-a lungul granitei cu Romania, care urma sa inceapa la 11 iunie, sub pretextul unui exercitiu , si sa se finalizeze la 24 iunie 1940.

La 13 iunie la Kremlin , a avut loc consfatuirea conducerii militare si politicii superioare la care au participat I. V. Stalin; V. M. Molotov; Comisarul apararii, maresalul S. K. Timosenko; seful Marelui Stat Major , maresalul B. M. Saposnikov; seful directiei politice a Armatei Rosii, L.Z. Mehlis; comandantul regiunii militare Kiev , generalul Gh. K. Jukov, comandantul regiunii militare Odesa, generalul I. V. Boldin, comisarul poporului cu problemele Flotei militare maritime, amiralul N. G. Kuznetov si altii.

Pentru actiunile trupelor au fost aprobate doua variante. Varianta principala consta intr-un plan elaborat pentru cazul in care trupele romane vor opune rezistenta. Conform acestuia Frontul de Sud urma sa execute o lovitura concentrata, cu fortele unitatilor armatei a12-a, de-a lungul raului Prut spre Iasi, iar cu fortele armatei a 9-a, la sud de Chisinau spre Hus.

A doua varianta prevedea actiuni pentru cazul in care trupele romane aveau sa se retraga la vest de Prut fara a opune rezistenta. Misiunea trupelor sovietice in aceste conditii consta in iesirea, cat mai rapida, a esaloanelor mobile la Prut, pentru a controla retragerea trupelor romane. Unitatile de infanterie trebuiau sa se deplaseze in esalonul al 2-lea avand misiuni de a sprijini la timp primul esalon.

La 26 iunie 1940 pe Frontul de Sud erau concentrate 32 de divizii infanterie, 2 divizii infanterie moto, 6 divizii cavalerie, 11 brigazi tancuri, 3 brigazi desant aerian, 16 regimente artilerie din rezerva comandantului sef, 14 regimente artilerie de corp si 4 divizioane artilerie. Numarul total al trupelor si al armamentului aflat in dotarea frontului, dupa date incomplete, era nu mai putin de 637.149 de oameni, 9.415 tunuri si aruncatoare de mine, 2.461 de tancuri, 359 de masini blindate, 28.056 de automobile.

Pregatirea operatiunii militare de ocupare a Basarabiei si Bucovinei impunea comandamentului sovietic si o minutioasa pregatire ideologica, atat a trupelor ce urmau sa invadeze Basarabia si Bucovina, cat si a viitorilor cetateni sovietici. In acest scop au fost antrenate presa sovietica, radioul, Kominternul si partidele comuniste din diferite tari, corpul politic si al activistilor comunisti din armata. Astfel in presa, la radio, in discursuri politice, in literatura si publicatii periodice se sutinea ca Basarabia ar fi “ un tinut rusesc” , iar “ ocupat vremelnic de garzile albe romane” . Despre Bucovina se insinua ca ar fi o veche provincie locuita “ in majoritate de ucraineni” cedata Romaniei in mod injust prin tratatul de la San Germain.

La intrunirile politice din Ucraina, Galitia Occidentala si RASS Moldoveneasca, agitatorii Partidului Comunist si instructorii politici ai Armatei Rosii, insistau asupra urmatoarelor teme : “ Romania va fi obligate sa retrocedeze atat Basarabia, cat si Bucovina, care e locuita de ucraineni “ ; “ Romania pregateste o agresiune armata contra Uniunii Sovietice, pe care Armata Rosie trebuie sa o previna cat mai curand “ . Directia politica a Armatei Rosii obliga ofiterii politici “ sa organizeze cu ostasii rosii si comandantii inferiori informari politice si discutii pe temele : “ Totdeauna si pretutindeni sa ne facem datoria fata de Patrie “ , “ Sa sustinem onoarea de ostas al Armatei Rosii “ , “ Relatiile dintre URSS si Romania “ , “ Actiunile provocatoare ale cercurilor guvernante ale Romaniei fata de Uniunea Sovietica “ , “ Razboaiele drepte si nedrepte “ , “ Orice razboi purtat de statul muncitorilor si al taranilor este un razboi drept, un razboi de eliberare “ etc.

Asadar, daca in articolul 3 al Protocolului aditional secret, semnat la 23 august 1939 la Moscova, URSS, sustinuta de Germania nazista, “Subliniaza interesul pe care il manifesta pentru Basarabia “ , acest “interes“ urma sa fie realizat cu forta masiva a Armatei Rosii bine echipata si moral pregatita pentru cotropirea de pamanturi straine. Pregatirea razboiului impotria Romaniei a fost urmata de ofensiva diplomatica a Moscovei. In conditiile in care ostilitatile de pe Frontul de Vest intrasera in faza lor finala , prin capitularea la 22 iunie 1940 a Frantei si mobilizarea trupelor engleze de pe continent , guvernul Uniunii Sovietice, profitand de totala izolare internationala a Romaniei, anunta la 23 iunie partenerul sau Germania nazista, ca intentioneaza sa isi satisfaca pretentiile teritoriale fata de Romania si sa obtina teritoriul Basarabiei si al Bucovinei. V. M. Molotov l-a invitat pe ambasadorul german la Moscova von Schulenburg , si a relatat ca “ Uniunea Sovietica ar dori sa solutioneze chestiunea pe cale pasnica , dar Romania nu a raspuns “ la declaratia sovietica din 29 martie 1940. Guvernul sovietic “ doreste sa inainteze Romaniei aceasta chestiune foarte curand “. Bucovina, ca regiune populate de ucraineni, se include, deasemenea, in solutionarea problemei Basarabiei… Daca Romania nu va merge la solutionarea pasnica a problemei Basarabiei, Uniunea Sovietica o va solutiona cu forta militara. Uniunea Sovietica a asteptat mult si cu rabdare solutionarea acestei probleme, acum insa nu se mai poate astepta “.

La atentionarea lui Schulenburg ca “ renuntarea sovietelor la Bucovina, care nu a apartinut niciodata nici chiar Rusiei tariste, va favoriza substantial reglementarea pasnica “ , Molotov l-a contrazis, spunand ca “ Bucovina constituie ultima parte ce-i mai lipseste Ucrainei Unite si ca, din aceasta cauza Guvernul Sovietic acorda importanta solutionarii acestei chestiuni concomitent cu cea a Basarabiei”.

Ca urmare a pozitiei Berlinului fata de problema Bucovinei, V. Molotov l-a convocat la 26 iunie pe Schulenburg si i-a declarat ca guvernul sovietic “ a hotarat sa-si limiteze pretentiile la partea de nord a Bucovinei cu orasul Cernauti “ . In consecinta, Germania, prin ambasadorul ei la Moscova a acceptat pretentiile sovietice.

Asadar, catre sfarsitul zilei de 26 iunie 1940, intelegerea dintre URSS si Germania nazista privitoare la rapirea Basarabiei si Bucovinei era incheiata . Urmau sa intre in actiune fortele si mijloacele de realizare a planului de cotropire.

Incheind pregatirile militare si consultand Berlinul , Guvernul sovietic a prezentat Guvernului Romaniei doua note ultimative, la 26 si 27 iunie 1940. La 26 iunie ora 22, V. M. Molotov l-a invitat la Kremlin pe ministrul roman la Moscova, Gheorghe Davidescu si i-a remis nota ultimativa prin care cerea Romaniei sa cedeze Basarabia si nordul Bucovinei, afirmand ca Romania profitase de slabiciunea militara a Rusiei , in 1918, acaparand o parte din teritoriul ei , Basarabia “ calcand astfel unitatea seculara a Basarabiei, populate in special de ucraineni, cu Republica Sovietica Ucraineana “ .

In continuare, in nota se mentiona ca “acum , cand slabiciunea militara a URSS este de domeniul trecutului… Uniunea Sovietica considera necesar si oportun ca in interesul restabilirii dreptatii, sa paseasca, impreuna cu Romania la rezolvarea imediata a chestiunii retrocedarii Basarabiei , Uniunii Sovietice… Guvernul sovietic considera ca problema retrocedarii Basarabiei este legata in mod organic de problema transmiterii catre URSS acelei parti a Bucovinei a carei populatie este legata , in marea sa majoritate, de Ucraina Sovietica atat prin comunitatea sortii istorice, cat si prin comunitate de limba si componenta nationala. Un astfel de act ar fi cu atat mai just, cu cat transmiterea partii de nord a Bucovinei catre URSS ar putea reprezenta, de fapt, numai intr-o masura neinsemnata, un mijloc de despagubire a acelei mari pierderi pricinuite URSS si populatiei Basarabiei prin dominatia de 22 de ani a Romaniei in Basarabia.

…Guvernul URSS propune Guvernului Regal al Romaniei : sa inapoieze cu orice pret Uniunii Sovietice Basarabia ; Sa transmita Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei, cu frontiera potrivit hartii anexate.

…Guvernul Sovietic asteapta raspunsul Guvernului Regal al Romaniei in decursul zilei de 27 iunie curent.

Ambasadorul Davidescu a incercat sa contracareze declaratiile din ultimatum, aducand argumente intemeiate, care insa au fost respinse de Molotov. Tactica Guvernului URSS era de a lansa un atac puternic fara a oferi Romaniei decat alternativa cedarii sau razboiului.

Ultimatumul sovietic a luat prin surprindere Guvernul Roman. In conditiile totalei izolari nationale si in fata pericolului declansarii unui razboi pe mai multe fronturi, Guvernul Romaniei s-a vazut silit sa cedeze in fata presiunilor sovietice. In urma celor 2 sedinte ale Consiliului de Coroana si ale Sfaturilor Aliatilor din Intelegerea Balcanica, Romania a decis, sub presiunea fortei evacuarea Basarabiei si nordului Bucovinei. A fost refuzat razboiul pentru a nu pune in pericol existenta statului Roman.

In ziua de 28 iunie, la ora 14.00, trupele Frontului de Sud au trecut frontiera, conform variantei numarul 2. In ziua de 3 iulie , la ora 14.00, la termenul indicat de Guvernul Sovietic, noua granita sovieto – romano a fost inchisa. In cursul zilelor de 3-4 iulie, in marile garnizoane ale Basarabiei si Bucovinei ocupate, au avut loc parade de triumf ale Armatei Rosii.

Asadar , ocuparea pamanturilor stramosesti romanesti a fost posibila datorita mai multor factori, determinanti fiind : prevederile punctului 3 al Protocolului aditional secret la pactul Molotov – Ribbentrop ; potentialul militar sovietic ca mijloc de realizare a politicii expansioniste a Statului Sovietic; situatia internationala nefavorabila Romaniei .

In numai 5 zile, sub presiunea fortei brute Romania a cedat Uniunii Sovietice 50.762 de kmp (Basarabia 44.500 kmp si nordul Bucovinei – cu 6.262 kmp) cu 4.021.086 ha teren agricol (20.59% din suprafata agricola a tarii) ; 3.776.309 locuitori, dintre care 53,49 % – romani, 10,34 % – rusi, 15,30 % – ruteni si ucraineni, 7,27 % – evrei, 4,9 % -bulgari , 3,31 % – germani, 5,12 % altii.

Anexarea de catre Uniunea Sovietica a Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta a constituit primul act al sfartecarii Romaniei in anul 1940. Trecerea acestor teritorii in componenta URSS va genera consecinte dramatice pentru intreg poporul roman, indeosebi pentru populatia din teritoriile mentionate.

Ruptul Basarabiei este urmat de modificari radicale in toate sferele vietii. Are loc instaurarea puterii absolute al partidului bolsevic; lichidarea proprietatii private insotita de etatizarea economiei; utilizarea terorii, manifestata prin violenta si teroare in masa, folosirea unui amplu mecanism de deznationalizare etc.

Text din cartea “MOLDOVENII SUB TEROAREA BOLSEVICA”

Tags: 

  • Basarabia
  • pactul Ribbentrop-Molotov
Zircon - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.